Centrala Nucleara

In ultimii cativa ani am avut multi prieteni deprimati. Majoritatea erau rockeri, asa ca am pus depresia pe seama muzicii si a modei. Pentru ca tineam la ei, incercam sa ii inveselesc. Dar ei se afundau si mai tare.
Nu zic ca as fi experta in psihologie sau in "remontarea" oamenilor, dar nu-si dadeau catusi de putin silinta. N-o sa inteleg niciodata de ce. Si pe deasupra, imi transmiteau si mie starea lor. Asa ca in cele din urma, rand pe rand, am lasat balta prietenia cu ei, pentru ca prietenia inseamna sa-l ajuti pe celalalt sa revina pe linia de plutire, nu sa-l lasi sa te traga in jos dupa el, chiar daca va permiteti multe intre voi.
...Ca intr-o prapastie: daca nimeni nu tine franghia pe care sa te sui, o sa ai "mandria" de a fi murit cu prietenul pe fundu' groapei. (Eu una prefer mandria de a trai cu sau fara preiten departe de prapastie.)

Si totusi, ce e asa fascinant? Ce ii tine sa nu iesa din starea aia? OK, inteleg ca in urma unor evenimente traumatizante, cu adevarat groaznice, cu urmari grave pe termen lung e mai greu sa treci peste. Dar majoritatea se dezumfla din ceva trecator sau chiar superficial, care ar trebui sa fie uitat sau cel putin ignorat intr-un timp mai scurt.
De ce nu pot nu vor sa se simta mai bine? De teama ca li se va da iar in cap, imediat cum isi formuleaza o speranta? Atunci sa nu-si mai faca asteptari atat de mari. Pentru ca in cazul asta, e numai vina lor, iar cei din jur nu sunt obligati sa sufere impreuna cu ei, oricat de mult i-ar iubi.

Credeti ca eu am avut viata usoara si am trait pe puf? E drept ca am avut dintotdeauna casa si masa, PLUS ca am fost supravegheata in permanenta de familie (si pana si entry-ul asta va da ochii cu ei cat de curand), ceea ce mi-a facut saltul si mai abrupt. Voi, care ati umblat cu cheia de gat sau care ati pierdut noptile si ati luat note mici, sa fiti fericiti. Fericiti ca nu ati fost marionete. In familie, in scoala, in firma, in societate, in tara, in lume...

Credeti ca eu am o pastila fermecata care ma face sa trec peste orice? Credeti ca sunt psiholog de profesie si stiu un secret pe care voi nu-l stiti? Si nu in ultimul rand, sa nu credeti nici ca am sau ca am avut vreodata o viata mai usoara decat voi, chiar daca stiu ca multi dintre cei care ma cititi trec sau au trecut prin lucruri urate.
Pur si simplu, eu VREAU. Vreau sa imi fie bine. Da, ma gandesc la lucrurile rele, imediat ce s-au intamplat, dar cu scopul de a le gasi o solutie. Daca se poate rezolva ceva, bine. Daca nu o gasesc dupa scurt timp, renunt sa ma mai gandesc. Si mai ales, cand se apropie ora de culcare, fac toate eforturile sa scot rautatea din minte. N-o sa-mi vina rezolvarea fix cand ar trebui sa dorm si, pe deasupra, o sa pierd si somnul.
Nu e foarte usor. Primul pas e sa vrei. Dar daca nici macar nu vrei... atunci e imposibil.

Credit poza.

Azi dimineata primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru pe net. Primesc un mass: "A murit Michael Jackson. Nu e gluma." Si din pacate chiar asa a fost. Si la stiri spune acelasi lucru. Si tot moarta e si Farah Fawcett.

Si cum stateam eu asa si ma gandeam ca MJ avea in plan un turneu mare... Eu mereu ma gandesc ca nu as vrea sa mor prea curand pentru ca mai am cutare lucru de facut si o groaza de planuri, idei, etc. Si daca mor brusc (presupun ca nici el nu se astepta) n-o sa mai apuc sa fac nici macar o parte din ele. Nu ma refer la lucruri prea deocheate. Ma gandesc doar ca unii au realizat ceva si eu ma simt cam degeaba pe planeta asta. Nu vreau neaparat sa salvez lumea, ca fetitele Powerpuff, dar macar sa stie cineva ca odata, ca niciodata, a fost o fetita din Giurgiu cu ochi mari si par portocaliu, care a facut ceva cat timp a trait (nu ca artistii care sunt apreciati abia dupa moarte). A lasat ceva in urma. Sigur, o sa fac copii, care sper sa-mi iasa bine si sa ajunga si mai bine, dar... daca nu esti Brancusi sau macar Monroe... n-ai facut nimic.

Asadar, voi incepe chiar de azi (am inceput deja) sa lucrez la realizarea tuturor viselor mele. S-ar putea sa nu le indeplinesc pe toate. Poate nici macar unul pana la capat, dar macar voi sti ca am incercat si nu ca mi s-au scurs zilele asteptand sa-mi pice un dar din cer.

In continuare, ganditi-va la ce ati vrea sa faceti cat mai traiti. Si la cum v-ati simti daca ati sti ca nu mai aveti timp sa va luati nustiuce casa, sa ajungeti super vedeta, sa adoptati 5 copii chinezi sau sa faceti o descoperire stiintifica revolutionara.

Morala (minutul 6-7 cred)
-That is so sad. It can all go in a flash...
-I know... but at least they had a record deal.

In premiera, noua mea tunsoare si "noua" mea culoare. (detalii in partea a doua)
Dupa cum stiti, sunt foarte plimbareata zilele astea. De voie, de nevoie, de placere, din obligatie, ma duc de colo-colo. Am fost la bulgari, in capitala, am cunoscut niste rude de gradul doi si maine o sa fiu cam 8 ore minim in masina.

Dar va povestesc ce am facut luni seara. Am fost la lansarea cartii Lost Angel. Mie mi-a placut de cum am citit-o si mi-au placut si desenele la nebunie. Am cunoscut-o pe autoarea lor si am vorbit despre cat de mult iubim Sailor Moon. Yeah, anime rulz! ^-^
Mai departe... s-a cantat, desi as fi vrut sa se cante mai mult. O piesa frumoasa, "In Asfintit" a fost canta in premiera si a fost compusa initial pentru formatia Centrul Civic. Iar in fundal a rulat toaaata seara varianta noua a cantecului "Inger Pierdut". Imi suna si acum in minte "tm-tgdm-tgdm-tgdm"... Mi-ar mai fi placut si sa se fi putut vedea ceva, dar cred ca de vina era planul cladirii: scena era intr-o camera, iar presa se inghesuia sub o arcada mititica, sa poata poza. Noi, "plebea", eram in spatele presei, deci nu prea vedeam.
Cartea mi s-a parut foarte frumoasa, e tiparita pe hartie de calitate, povestea e interesanta, desenele sunt frumoase... ce mai! Faceti rost de ea! Vedeti ca e de la Editura Iulian. Si nu m-a platit nimeni sa-i fac reclama. Chiar imi place cartea :)
Da, stiu ca in poza asta arat grasa. Dar o grasa de treaba :P Si saracu' baiat e indoit de mijloc, pentru ca ma sprijineam eu de el. Nu stiu de ce. Aveti mai multe poze la Daniel. Si inca nu sunt toate.

Asa, acum vorbim de parul meu:
Saptamana trecuta (daca nu ma insel, vineri) m-am dus in baie si am pus mana pe forfecutza din bucatarie. La un moment dat intra si mama, oarecum speriata si tiptil, spunand ca se auzea un "hrst-hrst" suspect din baie.
Uite cam ce breton intentionam sa-mi fac (stanga) si ce breton mi-am facut (dreapta si sus):


Teapa la vopsea. Merg cu mama la Interex si dau sa ma uit la Londa (de obicei asta folosesc), dar nu aveau blond. Bun. Ne uitam derutate, ea imi sugera nuante maronii sau cenusii, eu ma uitam la ceva mai electric... pana la urma ma hotarasc la ceva oarecum rosiatic (in poza asta s-a umblat la contrast, ca era mai deschisa decat ce se vede). In dreapta aveti aproximativ ce a iesit (si in poza de sus)


Dar hai sa va zic si ce teapa mi-am luat data trecuta. Mi-am luat minunata vopsea "fara amoniac" din care cautam de vreun an o nuanta roscata. Am ales ceea ce la noi se cheama Praline (tradus nu stiu de unde), la altii Vanilla Caramel si la altii Nougatine... ei bine, numai ce era pe cutie n-a iesit. Cutia in stanga si nuanta-n dreapta. In acel moment aveam in mare parte culoarea mea naturala, cu multe reflexe. Ei, dupa ce m-am vopsit, s-a inchis la culoare si si-a pierdut orice reflex.


Am respectat indicatiile de pe cutie, nu sunt bruneta, nu cred ca era luna in descrestere si nu era nici perioada aceea a lunii.
Morala e ca n-o sa mai cumpar L'oreal cate zile oi avea pe pamantul asta. Sper sa le fie de ajutor celor care se gandesc sa se vopseasca. Sa stiti si voi cam ce va iese-n cap inainte sa dati ~30 roni cand puteati sa va luati un nuantator si ieseati mult mai ieftin. Pana nu demult m-am vopsit cu Londa si imi iesea exact ca pe cutie (nici astia nu m-au platit sa ii vorbesc de bine). Asa ca nu mai fac experimente.
Acestea fiind spuse, o seara placuta in continuare.

Ei bine, multi dintre cei care ma cunoasteti stiti ca imi place foarte mult sa merg la teatru. In ultimul an am fost doar de trei ori, dar nu asta e ideea.

Daca data trecuta am uitat sa scriu despre cat de minunat e Bordeianu in Rinocerul indragostit (facuse lacrimi adevarate), de data asta nu o sa va povestesc cat de minunat e Ghimisi in Uzina de placeri si cum renunta el la hainele din dotare, la numai doi metri de mine. Pe aceasta cale tin sa le sugerez stimabililor de la teatru sa angajeze si niste bodyguarzi. Are si stapanirea omeneasca o limita.

Moment din sala:
Fata catre baiat (cu nod in gat): "Iarta-ma, dar arata foarte bine!"
Baiatul catre fata (pe ton firesc): "Stiu!"

In continuare, o sa va spun ca e o piesa foarte bine scrisa (faza cu ciorba e printre cele mai tari), interpretata de numai trei actori (plus inca unul caruia ii statea de minune in rolul nevinovatului), la care s-a aplaudat mult, mai ales la sfarsit... cum e si normal, dealtfel.
Dar "fin'ca" nu pot sa nu ma abat de la subiect (si pen'ca nu vreau sa va stric placerea de a descoperi singuri ce se inampla in piesa), mentionez ca in distributie sunt trecuti atat Lucian, cat si Dan, dar cu bara (adica ori unu', ori altu'). Si pe afis sunt amandoi. Fara bara. Desi imi plac amandoi din 2002, nu pot sa nu rad de cei (cele!) care au venit pentru Dan si s-au ofticat ca nu l-au vazut. Totusi, bag mana-n foc ca nu le-a parut rau si ca le-a placut piesa.
Vorbind de placutul piesei, am observaat ca au fost mai multe scaune decat la Rinocer (desi cred ca era parte din aranjarea scenei) si in program, Uzina era trecuta de multe ori pe saptamana.

Rationament simplu (pentru fete si fetitze):
-il vedeti pe Lucian: win!
-il vedeti pe Dan: win!
=> avantaj: noi

Vedeti ca o sa fie un pat. Daca va vine sa va urcati in el sa stiti ca va inteleg. Dar mai bine va abtineti. Poate ca totusi au bodyguarzi.
Si nu va repeziti la marul ala decat daca v-ati pus cele mai jerpelite haine si aveti trei degete de jeg pe voi.
Oricum, sunt instruiti sa nu se uite in sala. Cel putin nu in scopuri personale. Va spun asta, in caz ca voiati sa va boiti si sa va prezentati cu un decolteu pana la buric.
Daca vreti neaparat sa va faceti remarcate, incercati frumusel cu un buchet de flori la finalul piesei. Asta e varianta civilizata.

Morala: Chiar daca hotarati sa mergeti numai pentru ca va place un actor, ideal ar fi ca intr-un final sa intelegeti piesa si sa inceapa sa va placa sincer teatrul in sine.

PS: Tocmai am primit o invitatie la nunta unei bune prietene :D
PPS: Merg sa ma vopsesc. Wish me luck.